Literatură

Despre electroforeză

Deşi cunoscut încă de la sfârţitul secolului XIX, electroforeza se afirma că o metoda analitică de separare în urma lucrărilor referitoare la stadiul unor proteine (1937) elaborate de Arne Tiselius, laureat al premiului Nobel, numit şi “părintele electroforezei”.

Denumirea de electroforeză provine din asocierea cuvântului grec electron (electric) cu cel latin phore (purtator), evidenţiându-se astfel rolul esenţial al câmpului electric în procedeul descris.

Electroforeza este o metodă de analiză şi separare bazată, în principal pe criterii de sarcină electrică şi masă moleculară. Migrarea diferenţială a particulelor încărcate electric se face sub acţiunea unui câmp electric continuu.

Electroforeza proteinelor pe gel de agaroză este tehnica cea mai uşoară şi mai puţin costisitoare, implicând o cantitate limitată de materiale, un timp de lucru scurt şi o reproductibilitate foarte bună. Separarea electroforetică a proteinelor serice prezintă un interes major în testele clinice, datorită importantelor informaţii pe care le oferă acestea în diverse afecţiuni, precum şi asupra modalităţilor de tratare a acestora.

Electroforeza proteinelor serice ajută la diagnosticarea diferitelor cazuri clinice, cum ar fi cazuri de mielom multiplu, macroglobulinemie, amiloidoză, sindrom nefrotic, afectiuni hepatice, infecţii acute şi cronice sau cazuri în care nu se pot explica anumite simptome (oboseală, creşterea vitezei de sedimentare a eritrocitelor, dureri de spate, osteoporoză, leziuni osoase, deficienţe de imunoglobuline, creşterea calciului, proteinuria Bence Jones, insuficienţe renale) PH – ul solutiei de migrare joacă un rol important în preluarea sarcinilor electrice. În cazul proteinelor, pH-ul la care sarcina globală este nula se numeşte pH izoelectric.

Principiul electroforezei

O proteină în soluţie care are un pH inferior punctului sau izoelectric se va comporta ca o bază şi va accepta protonii H+. Ea va deveni astfel încărcată pozitiv :
în mediu acid

O proteină în soluţie care are un pH superior punctului său izoelectric se va comporta ca un acid şi va ceda protonii H+. Ea va deveni astfel încărcată negativ :
în mediu bazic

Prin urmare stabilirea pH-ului electrolitului purtător constituie condiţia esenţiala pentru obţinerea separărilor.

Prin electroforeza serului, în condiţiile amintite mai sus, se obţin saşe fracţiuni: albumina, α1-, α2-, β- si γ- globuline. Se poate realiza astfel şi o electroforegramă a fiecărei migrări. O electroforegramă normală este reprezentată în modul urmator :


A. Fracţiile proteice din ser separate prin electroforeza pe gel de agaroză. Pot fi observate fracţiile albumină, a1 (orosmucoid, a1-antitripsină, a1-antichimotripsină), α2 (α-lipoproteină, haptoglobulină, ceruloplasmină, Gc globulină, α2-macroglobulin[), β1 (transferin, hemopexin, β -lipoprotein), β2 (IgA, complement C3) şi γ ( fibrinogen, IgG, IgA, IgM, IgD, IgE).


B. Reprezentarea grafică (electroforegramă) obţinută în urma separării proteinelor unui ser normal. Valori normale, exprimate procentual şi în g/dl, ale fracţiilor proteice.